Vitae

să înaintăm cu acelaşi sârg cu care melcul înconjoara o lume de la un capăt al străzii la celălalt. 

felul în care se lipeşte firesc de fiecare lucru ca şi cum împarte placenta din care ies laolaltă în lume.

bunicul a visat-o pe bunica, purta pe cap o caciulă din lână 

pe care stătea aşezat un roi de molii, iar eu ţineam strânse 

în pumn câteva flori lila de lavandă. 

Nouă luni m-a ţinut mama ghemuită în cel mai mare balon 

pe care nu l-am văzut niciodată. 

Am înconjurat împreună doar un mic oraş de provincie 

în timp ce mama era încălţată cu o pereche de sandale roşii numărul 41 pentru că, spune ea, îi lăţisem picioarele, de fapt voiam să ne ţinem mai bine.

şi melci au fost mici. I-am văzut înşiraţi pe trotuar după ploaie. probabil pe ei, apa, îi ajută sa rămână singuri, 

dintr-o dată în apă luceşte chipul primului născut. eram o femeie care nu se temea să se uite în oglindă, 

felul în care se putea apropia de ea însăşi, 

cea pe care o trăia zi de zi, era un prilej să primească indicaţiile pentru cine lipseşte

în dimineaţa aceasta bunicul merge desculţ prin rouă

firul care ne ţinea laolaltă s-a rupt