Tre fratelli

M-am uitat ieri la acest film în regia lui Francesco Rossi, Tre fratelli (1981).  Donato Giuranna (Charles Vanel) îşi cheamă acasă cei trei fii după ce mama lor moare. Reîntorşi din locul unde au plecat, cei trei deapănă amintiri şi încearcă să se lămurească cu privire la cursul pe care viaţa lor l-a luat din momentul în care au părăsit locul copilăriei. Rafaelle (Philipe Noiret) a devenit un judecător căruia i s-a încredinţat de curând un dosar foarte important pentru care însă,  îşi riscă viaţa. Rocco (Vittorio Mezzogiorno) este instructor la o şcoală de corecţie, iar Nicola lucrează într-o fabrică, unde este implicat într-un conflict de muncă, în timp ce viaţa lui personală este răvaşită de infidelitatea soţiei. În micul oraş unde se pregătesc să o înmormânteze pe mamă, cei trei sunt puşi faţă în faţă cu alegerile lor şi cu lucrurile pe care au sperat că le vor găsi atunci când vor părăsi provincia. Din tumultul de frământări  răzbat probleme reale: terorismul, neajunsurile societăţii, viciile, singurătatea, în timp ce tătăl lor, îşi aduce aminte cum a cunoscut-o pe mama lor. Pe marginea acestor incursiuni în propriul trecut şi prin analiza asupra vieţii actuale se defineşte imaginea  unor societăţi contrare: cea a oraşului, în care individul pierde legătura cu celălat şi este expus unor noi pericole (terorismul), cealaltă a satului în care ritualurile, credinţele, comunicarea şi într-ajutorarea rămân principiile după care oamenii se ghidează. Filmul reflectă condiţia omului modern care abandonează tradiţia şi valorile ei pentru dorinţa de diveristatea a noului, pe care însă, nu întărzie, să o  pună sub lupă şi să se gândească că poate e prins doar într-un miraj al libertăţii. Tre fratelli a fost nominalizat la premiile Oscar la categoria cel mai bun film străin în 1982.