Mood

Astăzi am luat ca de obicei metroul între staţia Nicolae Grigorescu şi Gara de Nord şi m-am însoţit prin măruntaiele marelui oraş cu o carte scrisă de Michel Tournier: Jurnal extim. Am citit mai întâi scurta biografie de pe dosul coperţii. Acolo în puţinele rânduri descopăr că Michel este cu un an mai în vârstă decât bunicul meu, şi ca şi el trăieşte la ţară. Încerc să mi-l imaginez. Întotdeauna încerc să îmi imaginez cum arată oamenii pe care îi reconstitui în urma unor lucruri pe care le-am citit despre ei sau chiar scrise de ei sau despre care mi se vorbeşte. Orice prezenţă trebuie să aibe în mintea mea un chip. Dacă se întâmplă să întâlnesc pe cineva pe care mi l-am imaginat, constat că nu seamanaăcu descrierea facută de mine. Stau puţin timp bosumflată, apoi continuu sa îi atribiu viaţa pe care i-am conturat-o. Tournier este cărunt şi deşi la fel de bătrân se întreţine mai bine decât bunicul. In plus aşa cum el însuşi scrie a călătorit în multe locuri(chiar şi Africa). Bunicul cel mai departe a ajuns la Bucureşti şi asta când era tânăr şi a fost militar într-o unitate bucureşteană. Imi închipui că toate aceste călătorii fac din Michel un bătrân educat care poate spune multe poveşti. Îl observ privind lumea din jurul lui, cea de la ţară cu încântare, îl farmecă toate acele forme de viaţă "primitivă" pentru care el are înţelegerea. Pentru ceilalţi lucrurile decad în obişnuinţă tomai pentru că, şi-au pierdut din sensul originar. Îl invidiez pentru câteva momente. Ridic ochii de pe carte, citesc Gara de Nord, cobor şi mâine o iau de la capăt.