în părul din fața casei pe creanga de sus un porumbel măsura depărtarea
printre ramurile de liliac lumina dădea rotocoale
mă uitam spre poarta pe care intrasem în copilărie
casele sunt de acum mici altădată erau până la cer sau foarte aproape
iar în fundul grădinii vântul nu mai bătea cu atâta putere
se proptea într-o iarbă care creștea peste noi ca și cum acolo nu mai e nimeni
pământul are deasupra lui înflorite căpșunile
iar eu mă gândeam dacă și inima noastră va răzbate
până la capăt
și chiar atunci mi-am adus aminte de ultima dată când te-am văzut
nu știai cine sunt am făcut cunoștiință ploaia ne acoperise și șoaptele
te-am luat de mână și am înaintat încă puțin spre moarte.
copacii vor face și anul acesta fructe
