Se afișează postările cu eticheta poeme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poeme. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 august 2020

Poem




scriu câteva rânduri morții
dar și ea a uitat. trebuie să mă prezint:
cum să arăt oglinzii
pe fetița care scăpa înghețata
pe femeia care a pierdut și acest sentiment de iubire
degetele s-au lipit între ele de la atâta vată pe băț
ce pot pune la păstrare?
flori de câmp sau frunzele din jurul copacilor
atât de firesc să fie aici
și totuși nu am reușit 
nopțile au urmat cu înverșunare luminile din tot
dar această bătrână de la doi e obișnuită să facă economie la toate

într-o zi o lacrimă i s-a prelins pe obraz
și era deja pregătită să plângă 
își fixase dinții la locul lor
se fardase cu roșu pe obraji
alesese una dintre multele rochii pregătite pentru înmormântare (singurul eveniment de la care nu putea sa lipsească) 
și ajunsă în dreptul fetiței 
lacrima s-a oprit 
dintr-o dată nicio încercare de a mai spune ceva, niciun gest de bună purtare 
vecinii strigau 
cereau ajutor
era prea târziu 
inima ei
sărise peste elasticul ținut de câteva picioare îmbrăcate îngrijit cu șosete albe 
moașele erau pregătite iarasi
să ii spele trupul
să-i desfacă degetele
să-i aleagă ținuta
cu care își va intampina 
musafirii
în sfârșit 
o vor cunoaște 
cu ochii închiși 
nicio emoție 
în oglindă 
a rămas 
la fel de frumoasă 
ca atunci când se aranjase
cu grijă 
să trăiască 



joi, 26 iulie 2018

Poem

Painting by Claude Monet


încep cu această durere
viața
moartea.

dimineața
lumina zăbovește.
mâinile
îmbrățișează
corpuri

inimi
întunericul
se aprinde
sau se stinge
înainte să ştii
că strigătul tău
se va sparge 
în
miezul zilei
înserararea
sfârșit


marți, 1 mai 2018


în părul din fața casei pe creanga de sus un porumbel măsura depărtarea
printre ramurile de liliac lumina dădea rotocoale
mă uitam spre poarta pe care intrasem în copilărie
casele sunt de acum mici altădată erau până la cer sau foarte aproape
iar în fundul grădinii vântul nu mai bătea cu atâta putere
se proptea într-o iarbă care creștea peste noi ca și cum acolo nu mai e nimeni
pământul are deasupra lui înflorite căpșunile
iar eu mă gândeam dacă și inima noastră va răzbate
până la capăt
și chiar atunci mi-am adus aminte de ultima dată când te-am văzut
nu știai cine sunt am făcut cunoștiință ploaia ne acoperise și șoaptele
te-am luat de mână și am înaintat încă puțin spre moarte.

copacii vor face și anul acesta fructe

duminică, 22 aprilie 2018







cum au înflorit
dimineața
printre liniști prevestitoare și rouă
când încă mai aveam urme pe cearceaf
întunericul dorit între pleoape pentru încă câteva vise
și dragostea 
primele flori
peste care trece 
lumina
strânsă în orele în care ne doream noaptea
zăbovește pe muguri
fragilă

duminică, 20 noiembrie 2016

Poem




  Photo by miramirabilia


am rămas întinsă pe jos
apăsată de cele câteva mii de stele
 pe care pot să mi le mai imaginez
este ceva în lumina dimineții care mă sperie,
transparența cu care ridică totul:
chiar şi vârfurile munților rămân în lumină; 
cum aş fi eu în atâta lumină?
cu umbre pe mine care se întind pe cearceafuri 
fă-mi un contur
am să sar în el
 într-o singură dragoste 
au murit şi cele mai curajoase
păsări de noapte 

miercuri, 26 octombrie 2016

Poem


moartea stă întinsă peste mine
cum se sparge lumina deasupra apei lent
urmând ciclul firesc al trecerii timpului
până la urmă
dragostea doare
 cu cât este mai devreme
dimineața străbate orașul în răcoare
am văzut câteva femei singure
si un bărbat în fața unui geam din sticlă
nu am vrut să ştiu cum arată
cea mai puternică amintire
să privim mările
fără sa le mai auzim

luni, 30 mai 2016



smulsă.
până la piele ea.eu mai am câteva dimineți cu acea răcoare care te smulge dintr-un vis frumos. să rămânem
 treji 
îmbrătişați
cel mare înăuntrul celui mai mic poate şi de aceea iese lumina
 nu mai e loc pentru moarte aici.grăbește-te 
să iei inima unei turturici aceea va fi inima ta 
nimeni nu va ştii căt de tare ți-e frică 

miercuri, 20 ianuarie 2016



mare
dimineața
în răsuflările noastre
un copil
îşi înmoaie degetele
am uitat să ne mai atingem corpurile de lumină
arată-mi cum apar visele
uite! din dragostea mea a ieșit un vapor
a mai rămas strigătul înăbușit  
de aburul cald 
în moarte nu se scufundă nimeni
e mai limpede apa
de-acum.

duminică, 26 aprilie 2015

Poem

caut
umbra
zilele lungi de vară
câinele tolonit în fața porții
pe bunica în rochia ei galbenă de mireasă
dimineața
iarba a crescut suficient să încapă și morții
plină de rouă
inima mea
se usucă
lumina.

duminică, 17 august 2014

Poem

Giovanna Garzoni, Butterflies


dimineţile înşirate pe corpuri
precum aripile unor fluturi prinse 
din insectarul unui copil
cea mai frumoasă colecţie despre moarte

vineri, 18 iulie 2014

Poem


Ștefan Câlția, Vânzătorul de aripi



singurătatea
se uită la moarte
cum zboară prin tine
și în loc de aripi
inima ta simte oameni


dar totul se întâmplă deja
foarte departe de aici.

duminică, 29 decembrie 2013

Poem


 bunica spune să-mi aleg o pereche de mâini
mergem spre cea mai frumoasă insulă apele s-au retras
azi mă simt fericită
dar mama se aruncă într-o cută de apă
iau eu și mâinile ei
 dintr-o dată între atâtea fâșii de apă ochii se izolează
noi suntem insula
la ce bun mâinile
dacă niciun om nu rămâne aici?

Photo by Andre Kertesz

vineri, 13 decembrie 2013

Poem



dragostea a plâns toată noaptea
în ochiul cămilei străbate deșertul 
visele sunt lungi și reci  
singure încap în mine vârstele
se împrăștie ca niște dune
dincolo sunt diminețile pline de stele
și ce ne mai aducem aminte

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Poem

Henri Cartier Bresson

au rămas visele aprinse în mijlocul nopţii 
ca luminile într-un oraş părăsit
şi basmalele tale colorate 
care sfâşiau depărtările in care
cineva cunoscut trece fără să se uite la tine
vreau să fiu mică să am inima mare mâinile mici 
să-mi scape printre ele moartea
dintre toate aceste primejdii
doar lătratul unui câine sa mai răzbată până la tine
şi ziua lungă de vară.

luni, 15 iulie 2013

Poem

André Kertész, Watchmaker’s Shop New York, 1950 


unde e locul unde nu se vede nimic?
lumina intră în cameră
visele se dau la o parte
dragostea ta mă strânge de mână  
întinse pe cearceaf    
fricile, iubirile, epidermele
aşteaptă să le tragem pe noi
şi iarăşi de la capăt 
moartea ne mijeşte pe noi.

duminică, 23 iunie 2013

Poem

Andre Kertesz, Ballet, New York City, 1938

  ea întâmpină moartea
dimineața
la marginea patului
picioarele îi atârnă
în lumină
par balerine
repetând 
același spectacol.

Răsfoiţi

Arts

fotografie (113) poeme (106) pictură (92) film (83) carte (28) dejunuri (23) ilustraţie (11) muzică (11) sculptură (10) arte decorative (8) expoziţie (7) teatru (7) dans (5) gravură (5) biblioteci (3) cotloane (2)