Mood

Această casă de sec. XVIII este primul loc unde ne-am oprit când am ajuns la Ploiești. Afară începuse să ningă și dinspre stradă ne-a atras privirile o poartă mică în spatele căreia stăteau în ninsoare câțiva brazi și pereții pictați ai casei. Am intrat și am mers câțiva pași pe o alee îngustă aducându-mi aminte interioarele de curte din copilăria mea. Era frumos pentru că albul zăpezii trasa în jurul lucrurilor conturul lor și noi zâmbeam: pentru un moment suntem în alt timp, mi-am spus. Peste pragul casei am descoperit camere intime și un candelabru care a luminat cândva nopțile din camera stăpânilor. L-am privit îndelung pentru că în el era decorul celor o mie și una de nopți. Apoi ne-am uitat pe ferestrele mici și în semicerc din sacnasiu cum iarna făcea ca acest loc să fie întradevăr de foarte departe și parcă doar acel alb prilejuia întâlnirea dintre doi timpi care își dădeau la o parte absențele: în mijlocul sacnasiului răsunau vocile noastre amețite parcă de narghilele lăsate pe jos de alte chipuri cărora acum le împrumutam întregul miraj.