Mood

M-am uitat astăzi la acest film regizat de Alejandro Amenabar: Agora(2009). Hypatia (Rachel Weisz), o filosoafă, are sub îndrumarea ei un grup de tineri din Alexandria. Curând școala din bibloteca din Alexandria este divizată între păgâni și creștini. Păgânii încearcă prin forța fizică să își apare zeitățile care sunt detronate din ce în ce mai mult de omul creștin, Isus, în Agora. Când conflictul ia amploare și îi izolează pe păgâni între zidurile biblotecii, împăratul Augustus recunoaște creștinismul ca religie oficială. Din acel moment, creștinii distrug zecile de manuscrise ale biblotecii și organizează o trupă a parabolienilor care se ocupă cu răspândirea creștinismului. Dar treptat acești parabolieni se transformă în soldați care practică un fanatism religios și care în numele unui Dumnezeu își justifică toate actele de cruzime. Lumea se balansează permanent între forțele mai multor zeități sau uneia singure care înrobesc spirite și este silită să se supună adevărului celor mulți. Creștinismul a eliberat și mulți dintre sclavi. Davus (Max Minghella), sclavul Hypatiei, eliberat se alătură parabolienilor încercând să obțină un statut egal printre ceilalți cetățeni ai Alexandriei. Lucrurile se precipită atunci când creștinii și evrei se confruntă. După foarte mult timp, oamenii par iarăși incapabili să trăiască laolaltă și sunt mânați de ură împotriva aproapelui care nu îi împărtășește credința. Evreii organizează un masacru împtriva parabolienilor, iar creștinii cer consulului roman Orestes (Oscar Isaac), fost discipol al Hypatiei, să îi alunge pe evrei din Alexandria. Deși botezat, Orestes înțelege că Dumnezeul pe care creștinii îl invocă drept cauză în acțiunile lor, este doar o forță neputinciosă ca și zeii de altădată din bibloteca din Alexandria, atunci când ea este silită de om să-i hrănească lăcomia și nevoia de putere. Omul trebuie să fie liber, eliberat de orice credință bazată pe ignoranță și frica în fața unui Univers care îl înconjoară cu multe necunoscute. Hypatia este dornică să își explice cum se învârt planetele în jurul Soarelui, într-o vreme în care cei mai mulți nu caută să înțeleagă nimic, nici măcar morțile din spatele sau din fața lor, iar lumea se transformă într-o arenă pe care intră personaje hidoase, pline de ură și ignoranță care obligă istoria să le aplaude si pe care istoria le-a îmbrățișat și le prezintă de două mii de ani ca sfinți, martiri. Imaginea de la sfârșitul filmului cu Hypatia prinsă în mâinile creștinilor care vor să pedepsească o atee este poate imaginea Bisericii așa cum a fost construită:fiecare creștin aruncă o piatră.