duminică, 14 februarie 2010

Partition

Partition(2007) este un film despre istoria Indiei. În 1947 când englezii părăsesc India după treisutecinzeci de ani de ocupaţie, ţara se împarte între pakistanezii musulmani şi indieni laici. În drumul musulmanilor spre Pakistan au loc masacre şi stârnirea unei uri care nu a încetat nici astaăi. Gian Singh (Jimi Mistry), fost soldat în armata britanică, oferă adăpost unei pakistaneze, Naseem Khan (Kristen Kreuk), după ce tatăl ei a fost omorât. Comunitatea din care şi Gian face parte îl forţează să o alunge, dar el o cumpără şi o ia de soţie. În acest timp pe ecran derulează imagini despre o Indie scindată de ură: împotriva coloniştilor englezi, a musulmanilor, a tot ce este străin de India. În mijlocul acestor cerinţe de purificare, Gian se apleacă cu mintea spre toleranţă şi iubire, înţelegând că doar aşa se poate ieşi din starea permanentă de război. Dar uneori viaţa sfâşie cu dinţi mari poate chiar dragostea, fortând-o să se sacrifice pentru a justifica răul care este pedepsit printr-o absenţă a iubirii. Într-o lume absurdă care declară război aproapelui nu există însă o morală pe care să o urmezi şi care să îţi salveze sufletul, există doar oamenii care caută masura potrivită pentru un trecut pe care nu încetează să îl retraiască. Memoria nu îi lasă pe oameni să se piardă în desfătările clipei, ci îi transformă în instanţe implacabile. Am rămas în minte cu imaginile de la sărbătoarea culorii. Este o tradiţie foarte frumoasă prin care Naseem Khan spală de pe faţa ei tot sângele masacrului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Răsfoiţi

Arts

fotografie (113) poeme (106) pictură (92) film (83) carte (28) dejunuri (23) ilustraţie (11) muzică (11) sculptură (10) arte decorative (8) expoziţie (7) teatru (7) dans (5) gravură (5) biblioteci (3) cotloane (2)