Mood

Bette Davis (Leslie Crosbie) trăieşte alături de soţul ei,Robert Crosbie (Herbert Marshall) pe o plantaţie din Singapore. Într-o seară ucide un bărbat, Geoffrey Hammond, prin mai multe împuşcături. Când poliţia şi soţul sunt anunţaţi de cele întâmplate, Leslie le declară că l-a omorât pentru a îşi apăra onoarea, bărbatul încercând să o silească să întreţină relaţii sexuale. Susţinută de Robert şi Howard Joyce (James Sthepenson), avocatul şi prietenul familiei Crosbie, Leslie este nevoită să părăsească plantaţia pentru a îşi dovedi nevinovăţia şi în faţa juraţilor. Lucrurile au fost explicate foarte clar şi de fiecare dată la fel de doamna Crosbie: Geoff, apropiat al familiei a vizitat-o într-o seară şi, poate şi datorită unui consum de alcool s-a comportat necuviincios, iar Leslie a fost nevoită să folosească arma pe care soţul ei o lăsase pentru apărarea ei în caz de nevoie. Toate cele marturisite cu atâta acurateţe sunt curând clintite de o scrisoare care intră în posesia lui Joyce şi prin care este dovedit faptul că vizita în miez de noapte a domnului Hammond s-a petrecut la invitaţia doamnei Crosbie. Pentru a scăpa de această dovadă, Leslie şi Joyce cumpără scrisoare de la văduva Hammond şi mint juraţii cu privire la felul în care s-au derulat faptele. Când doamna Crosbie este declarată nevinovată, trecutul revine în viaţa ei cu forţă şi demască dragostea posesivă a unei femei căsătorite faţă de un alt bărbat. " With all my heart, I still love the man I killed" spune Leslie, atunci când Robert o întreabă dacă îl iubeşte. În acest film este foarte importantă tensiunea pe care scenele, în special dialogurile dintre personaje o degajă, dar în acelaşi timp este de urmărit modalitatea în care regizorul, William Whyler, a reuşit să creeze suspansul pentru un subiect ce doar aparent este dezvăluit din primele minute ale filmului. Filmul apărut în 1940 a fost nominalizat la şapte premii Oscar şi are la bază un scenariu după o piesă scrisă de W. Somerset Maugham.