Am citit zilele trecute această carte scrisă de Tolstoi. Pentru acest roman, ultimul scris de Tolstoi după Război şi pace şi Anna Karenina, a fost excomunicat de biserică, iar cenzura ţaristă nu i-a permis publicarea romanului în totalitate. Katiuşa Maslova este condamnată la trei ani de muncă în Siberia după ce este acuzată că a ucis un om, negustorul Ferapont E. Smelkov. Din comisia juraţilor face parte boierul Nehliudov care în tinereţe a cunoscut-o şi sedus-o pe tânăra Maslova care pe atunci, lucra ca servitoare la una dintre moşiile unor mătuşi. De la acest episod cei doi urmează drumuri diferite în viaţă: Nehliudov îmbrăţişează o carieră militară şi apoi civilă, bucurându-se de o viaţă în plăceri şi bunăstare, iar Maslova dă naştere unui bastard care a murit la puţin timp după naştere şi lucrează într-o casă de toleranţă când este acuzată de omor. După zece ani stau iarăşi faţă în faţă fără însă, ca Maslova să îl recunoască pe mai tânărul boier. Când dintr-o greşeală umană, Katiuşa este condamnată la trei ani de muncă în Siberia, Nehliudov se simte răspunzător pentru această soartă nefecitită şi încearcă prin toate mijloacele să o salveze. Tolstoi conturează prin remuşcările trezite în conştiinţa personajului Nehliudov starea unei societăţi în care legea şi biserica sunt interpretate arbitrar şi menţin o stare conflictuală prin care oamenii, în special săracii, sunt încurajaţi la o continuă dezumanizare şi confruntare cu aproapele pentru a reuşi să supraveţuiască. Ideile de început ale acestui roman le găsesc bine formulate şi din care se desprinde o puternică introspecţie a eului care trimite la o întreagă literatură rusă, dar pe măsură ce înaintează în acţiune, Tolstoi, marchează doar aceste neajunsuri ale unor instituţii pe care oamenii le-au creat din dorinţa de a stabili o ordine în raport cu binele, adevărul, Dumnzeu în timp ce eul interior al fiecăruia a fost lăsat în paragină, dezmăţ, amorţire. Acestor înţiruiri de fapte şi obiecţii la adresa lor le lipseşte tocmai forţa detaliului sau a surprinderii modului în care umanul este afectat, întreaga atenţie a scriitorului este concentrată în a vorbi despre omul nou, liber, plin de insuşiri omeneşti fără însă a-l susţine prin personajul principal, Nehliudov, care permanent oscilează între două lumi, două feluri de a fii condamnând-o pe una pentru decăderea umană spre care conduce. Rostul acestei pendulări între lumi ar fi fost insitenţa pe sâmburele de adevăr din ambele variante în care omul alege să fie într-un moment saul altul al vieţii sale şi descrierea mecanismelor care angrenează omul în asemenea lumi. Varianta unei judecăţi alb pe negru lipseşte povestea de forţa limbajului literar care ar trebuie să surprindă tocmai această varietate a situaţiilor şi emoţiilor în care omul este angrenat clipă de clipă, iar demarcaţia între bine şi rău este aproape insesizabilă. Finalul romanului îi răscumpară în parte talentul litarar al lui Tolstoi prin acea închidere în cerc a întrebărilor prin soluţia religiei care dupa parerea mea, poate stabili o ordine bazată pe ideea iertării păcatelor (teama) şi nu pe dragostea faţă de aproapele tău (libertate) şi în care omul nou este fie ipocrit, fie singur (Nehliudov).
" Matei, cap.18, versetul 21: Atunci a venit la el Petru şi i-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi eu ierta-voi lui? "
marți, 20 aprilie 2010
Învierea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Răsfoiţi
Arts
fotografie
(113)
poeme
(106)
pictură
(92)
film
(83)
carte
(28)
dejunuri
(23)
ilustraţie
(11)
muzică
(11)
sculptură
(10)
arte decorative
(8)
expoziţie
(7)
teatru
(7)
dans
(5)
gravură
(5)
biblioteci
(3)
cotloane
(2)
1 comentarii:
foarte frumos spus astept cu nerabdare noi articole.
Trimiteți un comentariu