Mood

Pe lângă Galeria Simeza de pe bulevardul Magheru trec adeseori fără ca expoziţiile găzduite în acest spaţiu să-mi atragă atenţia. Joi (22 aprilie) însă, un afiş cu fotografii mi-a atras atenţia pentru că l-am cumpărat într-o toamnă în schimbul a cinci lei dintr-un chioşc mic din faţa Sălii Palatului. De acel afiş mă leagă multe amintiri făcând parte la un moment dat din intimitatea unui decor pe care doream să o creez apelând la lucrurile frumoase găsite prin locuri care aparent nu aveau nici un punct comun, afişul a fost un fel de lipici de care întâmplările s-au apropiat şi s-au fixat. Găsirea aceluiaşi afiş în acest spaţiu expoziţional m-a intrigat şi am vrut să ştiu de ce e acolo (într-atâta mi-l însuşisem).
Colajul de fotografii de pe afiş este semnat de Mihai Stănescu, iar în Galeria Simeza a fost expusă o retrospectivă a lucrărilor acestui artist înainte şi după '89 (expoziţia s-a încheiat astăzi). Până la acel moment nu ştiam de existenţa acestui artist şi nici că este autorul afişului atât de familiar mie.
Au fost expuse aşa cum am menţionat lucrări dinainte de '89 precum "Situaţie...1983", "VDL"(1983), "Rând...1984", "Fereastră"(1985), "Hepatită"(1978), "Vama"(1988), "Orb"(1981), "Zid" (1981, Marele Premiu al concursului de umor de la Tokyo) în care se ironizează societatea comunistă şi absurdităţile ei: oamenii sunt mereu puşi să aleagă zidul (sistemul) sau prăpastia (libertatea aşa cum este înţeleasă ca inamică a progresului). Un amplu spaţiu expoziţional îl ocupă şi lucrările după '89 prin acestea Mihai Stănescu încercănd să sublinieze modul în care arta lui şi-a pierdut conţinutul pentru că, oamenii considerându-se eliberaţi de ororile unui sistem au luat tot ceea ce democraţia le-a oferit drept bun şi de necontestat. Spiritul critic care se năştea odată cu înnăbuşirea drepturilor pe care omul le are, a amorţit de îndată ce el s-a simţit la adăpostul democraţiei. Desenele lui Mihai Stănescu au devenit dintr-o dată prea depăşite pentru mulţi dintre ei: We live in a happy world. Sunt de părere că lucrările după momentul '89 precum "Bastarda", "Cotroceni", Frankfurt", "Toreador","UE", "Loto" sugerează că singura stare de libertate pe care omul o poate atinge nu este aceea a unui sistem ci, a minţii care te ajută mereu să-ţi fixezi reperele potrivite şi dacă e să mergem pe nota prescrisă de artist, ceasul şi în consecinţă, timpul pe care vrei să îl trăieşti.
Retrospectiva mi-a stârnit deopotriva râsul prin abilitatea cu care ideile sunt sugerate prin desene, dar şi îngrijorarea cu privire la mersul bun al lucrurilor într-o societate democratică aşa cum este descris în caricaturile lui Mihai Stănescu. Oamenii lăsă deoparte raţiunea şi îmbraţişează nesiliţi de nimeni prostia, minciuna, prostul gust şi astfel că, în caricatură decad toate gesturile lor zilnice dar, în grotescul figurilor şi nu în abilitatea ideilor.