Mood

Tot cotroboiam astăzi după fotografii şi am dat de caţiva fotografi iranieni şi unul turc: Nuri Bilge Ceylan. Aşa am aflat că a regizat şi câteva filme, din care eu am apucat să văd doar Uzak (2002).
Yusuf (Emin Toprak) soseşte la Istanbul cu speranţa că aici va găsi de lucru pe unul dintre vapoarele care pleacă pe mare şi va putea începe o noua viaţă pe care speră să o găsească suportabilă şi de folos şi pentru cei rămaşi acasă. Departe însă pleacă doar ambarcaţiunile în timp ce Yusuf le priveşte de fiecare dată tot mai descurajat. Între timp îşi împarte viaţa alături de vărul lui, Mahmut, (Muzzafer Ozdemir) un fotograf tăcut, retras şi plin de tabieturi care îl primeşte în apartamentul lui din Istanbul. Surprinşi sub acelaşi acoperiş, Yusuf şi Mahmut sunt imaginea unei societăţi în care alienarea individului devine din ce in ce mai acută pe măsură ce devine parte integrantă a normalităţii cotidiene în care se vede surprins odată cu pierderea locului de muncă, divorţ sau sentimente neîmpărtăşite, dezrădăcinări, neputinţa de valorificare a propriilor resurse. În absenţa unui minim dialog între doi oameni care dau nas în nas, nu le ramâne decât să încerce să trăiască clipa în faţa căreia se arată închişi, făra putinţa de a îşi exprima sentimentele. Este un film în care atenţia cade pe stările umane surprinse în firescul lor care nu este cu nimic cosmetizat şi asupra cărora nu se intervine printr-o exagerare sau focalizare, totul se desfăşoară normal, apasător pe măsură ce devine repetabil şi inevitabil pe măsură ce omul nu se mai identifică cu nimic din jurul său decât cu acel moment în care alege să îşi consume singurătatea în faţa televizorului. Absenţa unui fond muzical adânceşte şi mai mult realismul acestui film. Replicile si mişcările personajelor (aici sunt incluse şi agitaţiile urbane) sunt cele care dau sonor filmului şi sugereză în acest fel, golul care înconjoară apropierile dintre oameni şi oameni, oameni şi mediu transformându-le în tot atâtea prilejuri de a fi şi mai departe unii de ceilalţi. Filmul a obţinut în 2003 la Festivalul de Film de la Cannes premiul special din partea juriului pentru regizorul Nuri Bilge Ceylan şi premiul pentru cel mai bun actor: Emin Toprak şi Muzzafer Ozdemir.