Mood

cinematique

acesta e locul în care lumina s-a împrăştiat
cele mai multe amitiri ale mele sunt pe întuneric
când eram mică mă ascundeam sub o masă 

mă uitam la diapozitive cu pitici şi alte poveşti
precizia cu care ştiam exact ce vreau să amestec:
o furnică cu gâtul unei girafe      

îi forţam pe oameni să privească totul cu spatele

în felul acesta nimic nu era lăsat în urmă.
singurul moment în care îmi era frică era dimineaţa
trebuia să trec prin feţele ei umede
"nu-i nimic, doar rouă" spunea bunica
dar ştiam povestea lui Noe şi apa era primul semn
ca începe ceva foarte rău
nu mai ştiu câţi ani aveam când am fost prima dată la cinema

şi nu m-am uitat pe ecran

în sală praful îşi menţinea echilibrul
pe o fâşie transparentă de întuneric 

nevoia aceasta a simţit-o şi Grace Kelly
când nu era nicio dublă şi exact în moment acela ar fi vrut să mai joace 

pe marginea prăpastiei

locul unde pielea se subţiază pe corpurilor noastre care trec prin beznă.