Anne Gauthier (Anouk Aimee) îl întâlneşte într-o duminică seară pe Jean Louis Duroc (Jean Louis Trintignant) pe care îl roagă să o ducă cu maşina până la Paris, deoarece a pierdut trenul de seară. Cei doi au în comun acelaşi program de weekend, când amândoi îşi vizitează copiii la un internat din afara Parisului. Pe drum, după ce fiecare povesteşte ceva despre el, amândoi descoperă că ceea ce îi uneşte poate fi şi altceva decât întâmplarea. Încetul cu încetul şi Anne, şi Duroc vor să îşi dezvăluie unul celuilalt viaţa, lasându-se mânaţi de o puternică voinţă de a iubi, numai că fiecare descoperă vulnerabilitatea fiinţei umane faţă în faţă cu destinul ei. Este un film care m-a făcut să mă gândesc la viaţă. La viaţa trăită din punctul de vedere al unui bărbat sau al unei femei. Amândouă se desăvârşesc sub imperiul dragostei, doar că fiecare are modul lui de a se apropia de iubire. Bărbatul este în aşteptare, trăind în permanenţă în absenţa măsurii şi irelevant pentru că interacţionează mărturisând că este un farsor, femeia caută şi deşi împrejmuieşte curajos viaţa celuilalt, renunţă de fiecare dată cu acelaşi "curaj" înainte ca visul să se volatizeze şi alege însingurarea într-o credinţă pe care o are despre cum ar trebuie să fie totul.
Ce surprinde la acest film este faptul că, nu incearcă să fabrice nicio idee sau să înfăţişeze lucrurile altfel decât fiecare în parte le găseşte în realitatea lui. Lelouch stăpâneşte fineţea cu care totul se întâmplă în mintea unui om şi transpune în imagini tocmai forţa de expresivitate a unor secunde în care un barbat sau o femeie trăiesc recognoscibilul.
Filmul a fost distins cu numeroase premii: două premii Oscar (pentru cel mai bun film străin şi cel mai bun scenariu), un premiu BAFTA (pentru cea mai bună actriţă), două premii Globul de Aur (pentru cel mai bun film străin şi cea mai bună actriţă) şi două premii la Festivalul de Film de la Cannes.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu