Mood

M-am uitat ieri după masă la acest film din 2007, Lars and the real girl, în regia lui Craig Gillespie. Am dat de el în mod întâmplător şi m-a surprins destul de mult.
Acţiunea filmului se focalizează în jurul lui Lars (Ryan Gosling) şi a problemelor sale emoţionale. La cei 30 de ani Lars locuieşte în garajul familiei, are un loc de muncă şi participă constant la slujbele de duminică, însă nu a întâlnit încă pe cineva cu care să se căsătorească. De curând, atât familia, dar şi cei apropiaţi, încearcă să îl determine pe Lars să fie mai activ din punct de vedere social şi îi sugerează să se întâlnească cu fete de vârsta lui. În tot acest timp, cumnata lui, Karin (Emily Mortimer) încearca din răsputeri, să îl convingă pe acesta să ia parte la momente alături de familie. Încetul cu încetul, acţiunea filmului scoate la iveală singurătatea acestuia şi incapacitatea lui de a comunica cu ceilalţi. Cu toate că pentru majoritatea, în afară de Karin, lucrurile par să fie în regula cu Lars. Acesta îşi  mărturiseşte problemele şi comportamentul schimbat în seara în care aduce pe cineva la cină. Pe cât de încântătoare şi uşurătoare este noua schimbare din viaţa lui Lars, de fapt, dezvăluie singurătatea şi nevoia de comunicare a acestuia. Bianca, iubita lui Lars, apare în viaţa lui, a familiei şi a mici comunităţi, unde trăiesc cu toţii, pentru a dezvălui lucruri despre acesta pe care nici măcar acesta nu le cunoaşte.
Filmul m-a surprins prin scenariu cu toate că în unele momente, trebuia să facă dovada unei interpretări mai realiste a subiectului. Care este scopul dialogului şi comunicării dintre oameni? Participarea la viaţa socială este necesară pentru a ne confirma existenţa? Care este sensul nostru? Doar câteva din întrebările care ies la iveală şi cărora Lars încearcă să le găsească răspunsul.
Lars and the real girl a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu (Nancy Oliver) şi la premiile Globul de Aur pentru cea mai bună interpretare în rol principal (Ryan Gosling).