Demult, tare demult am scris despre filmul lui Albert Lamorisse, Le ballon rouge. Aseara, l-am revazut alaturi de Adina si Lavinia. Dupa parerea mea, pentru un cinefil, filmul acesta este un reper, cum este Le petit prince, pentru un devorator de literatura. Lumea veridica re-creata prin marturisirile de credinte ale celor doi copii. Pana la urma, realitatii, nu ii lipsesc consistenta si suflul, doar privirile care sa o dezvaluie. Din apropierea fiecaruia dintre cele doua personaje, dezvaluitul este suprimat de factori externi, lasand locul unei i-realitati data de absenta dragostei care ar putea sa il dezvaluie pe celalalt si sa faca posibile vecinatatile.
Tot aseara, ne-am uitat impreuna la filmul The Night of the Hunter din 1955 in regia lui Charles Laughton. De data aceasta, marele ecran, dezvaluie publicului violenta exercitata asupra copiilor si demascata in imediata vecinatate sociala si familiala.
Harry Powell (Robert Mitchum) decide sa o ceara in casatorie pe vaduva Willa Harper (Shelley Winters) doar pentru a intra in posesia celor 10 mii de dolari pe care raposatul sot, i-a ascuns pe proprietate inainte de a fi pedepsit prin spanzurare pentru jaful comis. Daca pe vaduva si pe cei apropiati ei, Powell ii convinge de cele mai bune intentii, in relatia cu cei mici, John (Billy Chapin) si Pearl (Sally Jane Bruce), intentiile acestuia sunt deconspirate.
O poveste despre dragoste si ura, despre oamenii mari si cei mici,dar mai ales despre credinte. 
In cele din urma doar cei mici pot redobandi timp.Timp pentru a o lua de la capat, intocmai cum se intampla cu John Harper si sora lui, Pearl: "you know when you’re little, you have more endurance than God is ever to grant you again.”