Mood

În urmă, dar nu foarte în urmă, noaptea, am avut un vis. Despre deşert. Până în acel moment, nu mai văzusem deşetul, iar vecinătatea lui m-a tulburat, pe de altă parte, îmi aduc aminte, cum mă forţam să reţin cât mai multe detalii, deoarece întinderea aceea nisipoasă şi agitată, semn că eram în mijlocul unei furtuni de nisip, nu era ceva tocmai pe cale să se mai întâmple. Pentru cele câteva minute cât eram ţintuiă în acel loc, am privit depărtările şi încercam să descopăr o modalitate de a traversa dunele de nisip, mai ales că lăsarea lor în urmă, însemna şi de această dată regăsirea civilizaţiei. Tânjam după oameni şi după câţiva centimetri de ciment. Cine ştie? Poate în noapte aceea, în deşert era miezul zilei, iar eu mă străduiam să descopăr oazele şi să fac faţă furtunii. Oricum ar fi fost, deşertul nu se dezvăluie niciodată mai bine unui străin, decât în astfel de ore, când nisipul se înalţă prin văzduh şi singurătatea e de dorit, în schimbul atâtor particule de viaţă care se zbat să îşi afle locul lor în lume.

Foto: Thomas Cole, Frenchman's Bay Mt Desert Island ...