Mood

Vânătorii de zmeie scrisă de Khaled Hosseini şi apărută în România la editura Niculescu este cartea pe care am citit-o recent între staţiile de metrou Nicolae Grigorescu - Gara de Nord ( dus-întors). Placerea ei mi-a fost distrusă într-o oarecare măsură de faptul că în urmă cu un an am văzut filmul care are la baza această carte ( fără să pot face ceva imaginaţia mi-a fost mistuită de imaginile care au insoţit ideea regizorului despre povestea scrisă de Hosseini ), cu toate acestea a meritat să o citesc pentru că este o poveste despre oameni. Despre un Afghanistan pe care nu îl cunosc deşi cu toţii auzim despre bombardamente, terorism, religie şi în intimitatea căruia am pătruns prin rândurile acestui scriitor care descrie oamenii strazilor de la Kabul sau obiceiurile lor (vânătoarea de zmeie), dar vorbeşte şi despre conflictele istorice. Cartea are o încărcătură emoţională puternică şi acest lucru se datorează şi faptului că ea face o trimitere clară la trecut, iar acesta nu poate fi evocat fără să nu stârnească emoţii pentru acel timp care se scurge şi care poartă cu el puţin din ceea ce este viaţa unui om. Pentru Amir, căci trecutul lui este evocat, amintirile copleşesc si mai mult pentru că sunt însoţite de regrete, regretele unui copil care nu a ştiut să îşi exprime fricile şi nevoia de iubire, dar ca în orice poveste pe care o citeam când eram mici "exista o cale sa fie din nou bun" .
După ce am terminat de citit cartea m-am gândit cum distrug toate acele bombardamente vieţi, culturi şi tradiţii. Toată liniştea unui colţ de viaţă se înghesuie în literatură.