M-am uitat astăzi la un film în care joacă Audrey Hepburn. Mărturisesc că îmi doream să îi revăd silueta delicată şi feminitatea elegantă dupaăce am urmărit-o pe Audrey în filmul Love in the afternoon. The children's hour este un film din 1961 în regia lui William Wyler şi care a fost nominalizat la cinci premii Oscar şi trei premii Globul de Aur. Karen (Audrey Hepburn) şi prietena ei, Lily Mortar (Miriam Hopkins) au deschis împreună o şcoală de fete într-un oraş din Marea Britanie. Lucrurile par că funcţionează bine: se înscriu eleve noi, Karen decide să se căsătorească cu doctorul Joe Cardin (James Garner) şi să aibe împreună primul copil cât mai curând, iar Lily este tot mai dedicată şcolii.
Ce se întâmplă atunci când cineva este nemulţumit şi este de părere că cel puţin pentru propria persoană lucrurile nu stau bine deloc? Mary (Karen Balkin), una dintre elevele şcolii este o fire capricioasă care nu îşi găseşte locul la şcoala lui Karen şi Lily şi este dispusă să facă orice pentru ca bunica ei să nu o mai trimită în acest loc. Cu ajutorul unor colege reuşeşte să o convingă pe bunica ei că între cele două prietene există o relaţie cel puţin suspicioasă. Curând Mrs. Tilford (Fay Bainter) împrăştie rumorile şi celorlalţi părinţi care îşi retrag copiii de la şcoală. Nelămurite, Karen şi Lily cer explicaţii şi descoperă că sunt acuzate că au o relaţie de dragoste şi acest lucru a fost deyvăluit de o elevă. Din acest moment scenariul filmului descrie încărcătura unei situaţii în care acuzaţiile false sunt acceptate ca adevăruri. Cum poate fi schimbată viaţa unui om atunci când există dovezi că a facut ceva ce nu s-a întâmplat niciodată?
Într-o societate în care valorile familiale şi de educaţie sunt repere, două tinere trebuie să îşi trăiască prietenia sub lupa încriminărilor până la punctul în care fiecare încearcă să îşi explice ceea ce simte prin exigenţele celorlalţi. Fiecare zi care trece de la decizia judecatorească care susţine că cele două tinere sunt implicate într-o relaţie sexuală este a celorlalţi şi a unei conştiinţe care reia firul întâmplărilor şi caută să se explice. În acest confict se confruntă două personalităţi:Karen care este cea puternică şi realizează că nu poate trăi alături de celălalt, de îndoielile lui pentru care nu găseşte posibilitatea de a le înlătura şi Lily care sfârşeşte curmându-şi viaţa care o obligă să fie faţă în faţă cu propriile capricii şi egoism pe care oricum nu şi le putuse explica niciodată, dar învăţase să le reprime. Până într-o zi când ceilalţi sunt de părere că cunosc cauza răului din ea.
Este un film încordat şi la sfârşit pentru câteva momente m-am gândit cât de nefericiţi sunt oamenii pentru că mereu trăiesc prinşi între o dimensiune socială a vieţii în care ceea ce ştim despre fiecare e ceea ce am convenit să cunoaştem şi să acceptăm şi una psihologică în care suntem cu noi înşine şi unde ne temem să fim când ceilalţi încetează să ne mai privească.