Mood

La începutul primăverii acestui an am fost până la MNAC. Un lucru bun pe care l-am făcut pentru că astfel am putut să văd câteva dintre sculpturile unor artişti moderni sau contemporani despre care ştiam doar din albume şi internet. Expoziţia găzduită de MNAC este o colecţie de sculpturi care aparţine în prezent Muzeului Landului Hessa din Darmstad după ce a fost donată de Simon Spierer, comerciant de tutun şi dealer de artă (o donează în anul 1990) şi include lucrările artiştilor Constantin Brâncuşi, Hans Arp, Andre Masson, Alberto Giacometti, Henry Moore, Louise Bourgeois şi Isamu Noguchi.
Sculpturile au fost expuse la parterul muzeului şi au fost însoţite şi de un material video care conţinea un interviu cu Simon Spierer şi atelierul în care îşi ţinea colecţia (din păcate materialul nu a fost însoţit şi de o traducere a lui din limba germană în limba franceză sau limba engleză).
Mărturisesc că am revenit şi pentru a doua oară să văd sculpturile, iar de această dată soarele se pregătea să apună ceea ce a făcut ca "pădurea" să capete un aspect feeric, un loc în care câteva dintre suprafeţele obiectelor expuse erau absorbite de lumină, iar altele cu contururile
evidenţiate de umbrele din jurul lor.
Artiştii care le-au realizat au lucrat cu materiale ca lemn, bronz, fier, sticlă, piatră.
E unul dintre acele rare momente când merită să ocoleşti Casa Poporului şi să priveşti o parcelă de pământ dezolantă prin liftul de sticlă de la MNAC. Muzeul de artă contemporană al României e prea departe ca să străbată drumul spre civilizaţie.