luni, 22 februarie 2010

An education

An education este un film în regia lui Lone Scherfig din 2009. Jenny (Carey Mulligan) este o tânără care se pregătește să intre la Oxford. Planurile îî sunt date peste cap când îl întâlnește pe David (Peter Sarsgaard) într-o după amiază ploioasă. Acesta o introduce pe Jenny grupului său de prieteni și împreună ascultă muzică, văd filme, mănâncă în cele mai bune restaurante și călătorește chiar și la Paris. Deși provine dintr-o famile conservatoare, David reușește să-i cucerească parinții și să-l înduplece pe Jack (Alfred Molina), tatăl fetei să renunțe la planurile lor cu privire la admiterea la Oxford, atunci când o cere în căsătorie pe Jenny. Mariajul este o alternativă avantajoasă pentru familia Seymour, iar Jenny este îndrăgostită până peste cap. Singura care se opune renunțării ei la studii este Miss Stubs (Olivia Williams) care o avertizează în privința pericolului pe care îl reprezintă mariajul cu un playboy. Dincolo de superficialitatea cu care am relatat subiectul sau care poate reieșii din scenariul în sine, filmul ridică o întrebare serioasă: care este necesitatea studiilor? de ce unii trudesc pentru a lua niște examene și a urma studii la unele dintre cele mai bune universități? când poți urma calea plăcerilor ușoare care îți dau de îndată iluzia că viața este trăită și nu irosită? Răspunsul și determinarea în a urma cursul poate uneori anevoios al vieții, Jenny îl descoperă în adevăratele intenții ale lui David. Filmul a primit un premiu BAFTA pentru cea mai bună actriță în rol principal.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Răsfoiţi

Arts

fotografie (113) poeme (106) pictură (92) film (83) carte (28) dejunuri (23) ilustraţie (11) muzică (11) sculptură (10) arte decorative (8) expoziţie (7) teatru (7) dans (5) gravură (5) biblioteci (3) cotloane (2)