Mood

Soluţia împotriva violenţei domestice poate fi privirea obiectivă sau din afară? Când eşti o victimă ca şi Pilar (Laia Marull) privirea lucidă este înceţoşată de teamă şi dorinţa de a recupera ceea ce ai vrut cu toată fiinţa ta: binele. Iciar Bollain descrie o poveste nu doar reală, dar una care şochează prin faptul că aparţine multor femei. Pilar este agresată fizic şi psihologic de soţul ei, Antonio (Luis Tosar). Deşi agresată, ea continuă să trăiască cu el şi să ducă o viaţă fărămiţată, crezând că acesta se va schimba şi vor putea fi împreună o familie pentru Juan, fiul lor. Te doy mis ojos este un film trist pentru că pe ecran poţi vedea nu doar teroarea pe care victima o trăieşte şi felul în care personalitatea ei are de suferit cu fiecare agresiune primită, dar observi mecanismele care se declanşează în mintea agresorului şi încerci odata cu el să gaseşti o solutie pentru furia care îl macină şi îl dezumanizează într-atâta încât în jurul lui seamănă doar ură. La sfârşit când frica cucereşte mintea şi o subjugă, agresorul lasă o dâră mare în sufletul victimei şi aceasta îl denunţă. Numai că poliţia înregistrează doar agresiunile fizice. Dacă însă priveşti ceea ce vede Pilar, înţelegi că pentru ceea ce i se întîmplă, ramân altfel de urme pe care doar ea are puterea să le vindece. Filmul a primit şapte premii Goya (2004).