Mood

War Trash (Gunoaiele războiului) este un roman scris de Ha Jin, un scriitor american contemporan de origine chineză (pe numele său adevărat, Jīn Xuěfēi, acesta a emigrat în Statele Unite în 1985). Romanul descrie ororile petrecute în războiului de eliberare a Coreei de sub imperalismul american şi sprijinul acordat de armata Chinei. Yu Yuan, personajul principal al povestirii, ilustrează unul dintre miile de exemple ale tinerilor chinezi înrolaţi în acest război. Prin ochii acestuia, scriitorul descrie războiul încercând însă de această dată să obiectivizeze întâmplările. Când China a cerut tinerilor săi să plece la luptă pentru a ajuta ţara vecină împotriva imperialismului american, care era pentru ei însăşi o ameninţare în faţa careia nu voiau să cadă victime, Yuan era unicul fiu al unei văduve şi visa la o căsătorie cu frumoasa Julan. Înrolarea lui în război se făcuse de pe băncile şcolii. Comuniştii recenţi veniţi la putere îl inscriu în Armata Populară Chineză de Voluntari. Instruirea lui cântărea greu în ochii comuniştilor care se arătau bănuitori faţă de intelectuali. Odată ajuns pe front, o parte din Armata Populară Chineză de Voluntari aflată sub conducerea comandantului Pei, cade prizionieră şi totul se transformă într-o încercare disperată de supraveţuire şi de căutare a libertăţii într-o lume roasă de convingeri politice diferite. De o parte erau pronaţionaliştii care încercau prin tortură să convingă militarii să se alăture imperialismului şi să renunţe la ideea de a servi comuniştilor din China : "dar prizonierii chinezi, în special unii dintre pronaţionalişti, erau maeştrii în pedepse corporale şi chiar simţeau o plăcere deosebită când le produceau altora durere. Te loveau peste glezne cu un băţ special cu nod zimţat la capăt, introduceau duza unui hidrant în anusul omului apoi dădeau drumul la apă (un om a fost ucis astfel), te legau la mâini şi-ţi frecau ochii cu praf de ardei iute, te forţau să îngenunchezi pe cutii de conserve deschise, tăioase, îţi crestau pielea cu cuţitul şi-ţi puneau sare pe răni, spunând că o fac ca să prevină infecţiile, ascuţeau chibrituri şi ţi le introduceau sub unghii, apoi aprindeau celălalt capăt, te ţineau cu capul în joi, suspendat deasupra unei căzi goale, şi-ţi zgâriau tălpile cu perii, îţi scoteau hainele şi te vârau într-un butoi de benzină, cu sticle sparte de bere, apoi astupau butoiul şi îl rostogoleau." De cealaltă parte erau comuniştii care cuprinşi de febra fanatismului sacrificau vieţi în numele unui partid fără a se teme de consecinţe: "s-a pus problema că trebuia să colorăm materialul în roşu. Dar de unde să obţinem vopsea sau colorant? Unul s-a înţepat la deget cu un ac de siguranţă şi şi-a întins sângele pe nailonul alb." Yuan care pentru a îşi ascunde identitatea în faţa inamicului (armata americană) ia un nume fals, Feng Yan, nu are nicio convingere politică, dar este mânat puternic de dorinţa de întoarcerea în patria mamă, China comunistă, deoarece este singurul sprijin la bătrâneţe al mamei sale şi pentru promisiunea luată faţă de Julan de a o lua în căsătorie după terminarea războiului. Aceste două datorii îi vor schimba pentru totdeauna soarta, dar consideră Yuan că "niciodată omul nu trebuie să îşi regrete soarta." La început pentru a evita deportarea în Taiwan la cererea grupării pronaţionaliste, trece de partea taberei roşii luând însă cu el povara unui instrument de tortură care dezvăluit în China putea să atragă după sine consecinţe grave: Fuck Communism, una dintre lozincile cu care erau tatuaţi prizionierii de război de către pronaţionalişti pentru a se împiedica revenirea lor în ţară. Trece apoi de partea comuniştilor, aici Yuan, descoperă că omul este doar un instrument care serveşte intereselor partidului şi nimic mai mult, oricăte acţiuni de ajutorare a roşilor ar fi săvârşit, acestea nu îi garantau că odată ajuns acasă va fi eliberat şi se va putea alătura familiei. Când şansa apare, nu ezită să revină de partea pronaţionaliştilor şi chiar să îşi pună în pericol întoarcerea în China, gândindu-se că de pe un alt teriroriu va putea totuşi să intervină si să îşi întregească familia. Din acestă tabără, comuniştii la triarea finală îl conving să se alăture lor şi să se întoarcă în China. Yuan nu trebuie însă perceput ca un om lipsit de scrupule, doar ca unul pentru care datoria pe care o avea faţă de cele două femei din viaţa lui erau vocea unei conştiinţe care îi dicta acţiunile. Descoperă curând că sutele de oameni care au luptat în numele unei unităţi naţionale si pentru a apăra interesele ţării trebuie să înfrunte un lung prizionierat la ei acasă, unde comuniştii care altădată le-au promis un viitor strălucit, îi judecă acum ca dezertori şi inamici principali ai statului. Gunoaiele războiului este o carte despre o realitate istorică în care omul este ţintuit şi în cele din urmă anihilat pentru nişte idealuri interpretabile în functie de culoarea politică în timp ce adevărata viaţă îl cheamă să iubească, să cunoască şi să trăiscă. Dar ce semnificaţie poate avea viaţa pentru nişte natiuni care se acuză de imperalism şi pierd din vedere că fiecare subjugă, nu un teritoriu, ci omul căutând prin orice mijloace să îl convingă să devină ceea ce nu este:"despre ce să scriu eu? este vorba despre pierdere şi durere, aceste sentimente îmi apasă sufletul, în adâncul fiinţei mele, eu nu am fost niciodată unul de al lor. Eu am scris doar ceea ce am trăit". Yuan este doar unul dintre acei oameni pentru care atunci când soarle se ridică drept în faţa lor, pot vedea lucrurile scăldate în adevărul lor, pentru cei mai mulţi însă, lumina nu este decât acea forţă care îi orbeşte şi îi condamnă mereu să privească in jos la tălpile inamicului născut din orice şi aflat pretutindeni.
Cartea (apărută în 2004) a fost nominalizată la Premiul Pulitzer şi a primit PEN/Faulkner Award în 2005.