Am hoinărit astăzi prin cartierul unde locuiesc. Într-o casă am descoperit o carte scrisă de Hermann Hesse, Cele mai frumoase povestiri şi o listă întreagă de filme vechi. M-am furişat într-un colţ pe un scaun şi am copiat titlurile cu un creion de culoarea mării. Era căldură mare vorba lui Caragiale, astăzi la amiază în Bucureşti, aşa că la întoarcere am sorbit dintr-un pahar de limonadă şi nerăbdătoare cum sunt am început să caut filmele.
Deja la acest ceas de seară am terminat să văd alături de Florin un film Letzat zhuravli (Zboară cocorii) în regia lui Mikhail Kalatozov din 1957. Din cinematografia rusă apucasem să văd filmele lui Alexandr Sokurov (Mat i syn, Elegyia zhisni) şi cele realizate de Andrei Tarkovsky (Katok i skripka rămâne filmul meu preferat). Letzat zhuravli este un film care scoate la iveală o altă dimensiune a cinematografiei ruse, aş spune eu una nu tot atât de poetică precum apare la regizorii menţionţi mai sus, dar fluidă în idei şi destul de concentrată, efectul este deconceptualizarea imaginilor. M. Kalatozov îşi bazează regia pe un scenariu scris de Viktor Rozov şi care descrie povestea de dragoste dintre doi tineri Veronica (Tatyana Samojlova) şi Boris (Aleksey Batalov) pe fundalul celui de al doilea război mondial care a măcinat Rusia şi a dus în final la cel mai mare număr de pierderi de vieţi omeneşti pe care le-a suferit o armată în timpul celui de al doilea război. Pentru Veronica viaţa pare să fie un fragment de linişte alături de Boris cu care priveşte cocorii deasupra cerului Moscovei îngânând mereu aceste versuri: "cocorii ca şi barcile alunecă pe cer", aşteptând ziua în care amândoi se vor prezenta în faţa stării civile. În timp ce pentru Boris, un tânar arhitect, totul pare să se învărte în jurul idei de a clădi: o viaţă aşa cum o visează Veronica până la acele lucruri care servesc unui scop patriotic. Dar între aceste speranţe şi realităţi se interpune războiul care relevă limitele fiecăruia şi înfăţişează oamenii deopotrivă umani sau meschini. Fiecare trebuie să găsească un mod prin care să ajungă la finalul acestor incertitudini pe care războiul le-a ridicat deasupra vieţii, însă poate doar cocorii au privilegiul să alunece pe albastrul cerului.
Filmul a primit două premii la Festivalul de la Cannes din 1958 şi alte două nominalizări la premiile BAFTA din 1958 pentru cel mai bun film străin, respectiv pentru cea mai bună actriţă, Tatyana Samojlova. Titlul Zboară cocorii mi-a adus aminte de o carte pe care am citit-o demult Senbazuru (O mie de cocori) de Yasunari Kawabata, iar ceva din personalitatea Tatyanei Samojlova mi-a amintit de Audrey Hepburn.