După ce l-am urmărit în filmul regizat de Alfred Hitchcock, Suspicion, eram nerăbdătoare să văd şi alte interpretări ale lui Gary Grant. În None but the lonely heart (1944), Gary este Ernie Mott un trubadur dornic să se bucure de libertate şi plăcerile vieţii cu încăpăţânare. Întors acasă, într-un cartier de la periferia Londrei, găseşte o lume marcată de război şi o mamă (Ethel Barrymore), care mai mult ca niciodată are nevoie de el şi să îl ştie stabilit la casa lui. Lucrurile par să se aşeze după ce acesta hotărăşte să se ocupe de afacerea familiei, un magazin de antichităţi şi se îndrăgosteşte de frumoasa Ada Brantline (June Duprez). Ceea ce la început părea să nu îi treacă nici măcar prin minte că, pentru orice vis chiar şi acela al întemeierii unei familii, dragostea şi convingerea nu sunt de ajuns dacă nu există şi banii, îl îndepărtează acum de convingerile lui şi îl aruncă într-o dorinţă oarbă de a face bani cu orice preţ. Poate nu la fel ca în viaţă primeşte o şansă: Ada îi aduce aminte că poţi avea totul şi să nu îţi doreşti niciodată mai mult decât simplitatea unei vieţi între patru pereţi alături de cei pe care îi iubeşti, dar pe nebăgate în seamă omul pierde din vedere acest lucru şi devine nefericit încercând să atingă un scop care nu îl reprezintă. Ernie Mott este prins între două iubiri sau între două lumi, pentru una nu trebuie decât să aibe curajul să creadă că poate reuşi, pentru cealaltă trebuie să ştie ce să sacrifice. Din singurul loc unde a ajuns vreodată şi unde trebuie să se întoarcă pentru a îşi aduce aminte cine este, umilul cartier londonez cu străduţele şi casele lui mărunte, răzbate muzica din simfonia lui Tchaikovsky: None but the lonely heart.
Filmul a fost nominalizat la patru premii Oscar în 1945, obţinând un premiu pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, Ethel Barrymore.
duminică, 27 iunie 2010
None but the lonely heart
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Răsfoiţi
Arts
fotografie
(113)
poeme
(106)
pictură
(92)
film
(83)
carte
(28)
dejunuri
(23)
ilustraţie
(11)
muzică
(11)
sculptură
(10)
arte decorative
(8)
expoziţie
(7)
teatru
(7)
dans
(5)
gravură
(5)
biblioteci
(3)
cotloane
(2)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu