Mood

Am terminat de citit în această dimineaţă cartea lui Ha Jin, În aşteptare. I-am tot dat târcoale în această iarnă care pare să nu se mai sfârşească şi în care albul ocupă trotuarele, străzile şi clădirile oraşului.
Am parcus şi eu aşteptările din viaţa mea. Zilele trecute treceam cu nebăgare de seamă pe langă colţul de la universitate unde într-o iarnă am aşteptat un om. Dunga vişinie de pe câte un peron în faţa căreia aştept să treacă timpul şi să iau metroul spre Republica şi din care nu îmi aduc aminte niciun minut în afară de faţa unui copil care îşi priveşte chipul într-un balon albastru. Telefonul uitat pe silenţios şi pe care îl verific încă o dată, dar fiecare s-a înstrăinat în felul lui şi în jur nu este nicio vulpe care să ne aducă aminte cât de fragilă este dragostea noastră.  Ziua în care toate aceste miliarde de guri de aer trase adânc în piept să însemne o viaţă.
Lin, personajul principal din romanul lui Ha Jin, aşteaptă să îşi trăiască viaţa. În timpul căsătoriei sale cu Shuyu, Lin o cunoaşte pe Manna, o colegă de muncă faţă de care acesta se simte tot mai atras şi încep amândoi să aibe o relaţie platonică. Atunci când se hotărăşte să divorţeze de soţia lui şi să o ceară în căsătorie pe Manna, acesta descoperă pe de o parte, ataşamentul faţă de femeia care i-a dăruit o fiică, pe Hua, un cămin şi grija faţă de el şi părinţii lui, de cealaltă parte, legile unui stat comunist în care baza sănătoasă a oricărei societăţi este tocmai familia, iar bărbatului îi revine sarcina de a o îngriji şi de a o întreţine. Între decizia lui de neclintit de a o urma pe Manna, cealaltă femeie şi divorţul de Shuyu, trec optsprezece ani. Tot ceea ce trece prin faţa lui Lin în aceşti ani este îndelunga aştepare a unei vieţi care i se înfăţişează ca promisiunea unei fericiri căutate cu înverşunare.
După optsprezece ani, Lin se găseşte prizonierul unei vieţi în care singura certitudine pe care o are este aşteparea. Nimic nu se schimbă, viaţa îl ademeneşte spre aceiaşi fericire ca o himeră la îndemână şi în care doar priceperea de a o lua de la capăt nu îi este la  îndemână: "cum se face că fiecare e sechestrat în propria lui suferinţă?".
Alături de Manna, Lin descoperă în chipul acum bătrân al femeii, urmele pe care aşteptarea le-a lăsat în sufletul ei, oboseala care mai mult decât pe ea, îl înconjoară şi îl face neputincios.
Cu toate că, Shuyu şi Hua continuă să îi aştepte reîntoarcerea acasă, Lin este din ce în ce mai departe de adevărata dragoste care ar putea să însemne şi viaţa aşa cum şi-a dorit-o: "Lin se simţi slăbit şi îmbătrânit, nu era sigur dacă ţinea la gemeni şi dacă o să-i poată iubi cu dăruire. Privindu-le feţele acoperite, începu să-şi imagineze cum ar fi să schimbe locul cu ei, să ia viaţa de la capăt. Dacă pe el l-ar fi ţinut cineva aşa cum îşi ţine el copiii, ar fi dus o altă viaţă".
Personajul lui Ha Jin este un Iona care s-a rătăcit nu în burta unui monstru marin, dar în propria lui viaţă: "nu se putea abţine să nu se întrebe de ce oamenii trebuie să trăiască la fel ca animalele, să mănânce, să se reproducă, pătrunşi de instinctul de conservare? ce rost are să ai o duzină de fii dacă propria ta viaţă este nefericită şi fără sens?"